Probabil foarte putini stiu ca in Romania exista o societate in al carei statut este prevazut ca scop "promovarea roboticii in Romania, atat ca domeniu de cercetare cat si - mai ales - sub aspect aplicativ". Ei bine aceasta este Societatea (Asociatia) de Robotica din Romania (Romanian Society for Industrial Robotics - ROMSIR). Printre cei multi trebuie sa recunosc ca ma aflu si eu, de aceea m-am hotarat sa caut mai multe detalii in ceea ce priveste aceasta societate. Mare mi-a fost mirarea sa aflu ca aceasta s-a constituit inca din 6 decembrie 1990, la Timisoara, iar statutul sau a fost adoptat in acelasi loc in noiembrie 1992. De asemenea am aflat ca are deschise filiale in 10 orase din Romania: Arad, Brasov, Bucuresti, Craiova, Cluj Napoca, Galati, Iasi, Oradea, Resita, Timisoara. Am inteles de ce nu am auzit de aceasta asociatie abea cand am deschis site-ul sau oficial: www.robotics-society.ro. Trecand peste faptul ca este facut doar ca sa fie, am urmat rand pe rand link-urile, spre a descoperii ce activitati a intreprins in acesti 16 ani. Ei bine a organizat o serie de simpozioane/conferinte o data la 2 ani si a infiintat o revista Robotica & Management, cam asta fiind intreaga activitate a societatii. Este adevarat ca "este o asociatie profesionala, autonoma, neguvernamentala si apolitica, cu personalitate juridica, nu urmareste profit (nu este lucrativa) si nu are patrimoniu" si ca in Romania acest domeniu este intr-o stare incipienta, insa eu consider ca ar fi putut fi de un mai mare ajutor micii comunitati din domeniu de la noi. Iata cateva articole din statutul Societatii de Robotica din Romania:
Art. 5 Scopul ARR este promovarea roboticii in Romania, atat ca domeniu de cercetare cat si - mai ales - sub aspect aplicativ:
- In industrie, unde implementarile robotice trebuie sa fie principala cale a retehnologizarii;
- In medicina si asistenta / recuperarea bolnavilor;
- In domeniul serviciilor si a activitatilor casnice;
- In aplicatii militare.
Art. 8 Activitatea ARR se desfasoara in conformitate cu scopul definit in Art. 5, cu acceptul sau la solicitarea unitatilor interesate, in urmatoarele directii:
8.1 Initierea unor cercetari fundamentale si orientate de varf si de mare perspectiva in domeniul roboticii.
8.2 Acordarea unor consultatii la elaborarea unor programe de cercetare.
8.3 Prospectarea necesitatilor si posibilitatilor implementarii robotice in directiile mentionate in Art. 5, intreprinderea unor actiuni de promovare a mecanizarii, automatizarii, proceselor de fabricatie, a introducerii unor tehnologii avansate in industria romanesca.
8.4 Fundamentarea si prezentarea la organisme guvernamentale si neguvernamentale a unor propuneri privind programe de dezvoltare a roboticii in Romania.
8.5 Coordonarea activitatii de cercetare, proiectare, implementare si servicii in domeniul roboticii. Angajarea membrilor ARR, cat si a unitatilor participante / beneficiare la asemenea activitati este benevola si se organizeaza pe baze comerciale (contracte).
8.6 Facilitatea schimbului de informatii intre membrii ARR. In acest scop:
- Intocmeste si mentine la zi - pe baza contributiei membrilor - un fisier bibliografic privind documentatiile din domeniul roboticii existente in Romania si asigura copierea / difuzarea contra cost a unor copii ale acestor documentatii la cererea membrilor ARR.
- Publica Buletinul de informare de Robotica (Revista Robotica & Management).
- Organizeaza intalniri, forumuri, simpozioane, coferinte cu participarea specialistilor din tara si de peste hotare, pentru prezentarea si dezbaterea unor probleme de robotica.
- Organizeaza - cu concursul membrilor ARR si a organismelor / unitatilor colaboratoare cicluri de conferinte, cursuri de reciclare, cursuri postuniversitare etc. privind probleme de robotica pentru specialisti interesati.
- Sprijina membrii ARR in vederea intocmirii si prezentarii cererilor de inventii / inovatii.
8.7 Sprijinirea invatamantului superior de robotica si a specializarii prin burse in acest domeniu. Studentilor merituosi li se vor acorda stipendii pentru participarea la Simpozioanele Nationale de Roboti Industriali si alte manifestari stiintifice interne si internationale.
8.8 Intreprinderea unor actiuni de popularizare a roboticii in tara, prin conferinte, dezbateri publice si folosind mijloace de mass-media.
8.9 Asigurarea legaturii si conlucrarii cu alte organizatii profesionale independente din tara.
8.10 Colaborarea cu asociatii similare din alte tari, cat si de nivel international, intreprinderi si institutii de peste hotare, prin:
- Asocierea ARR la organismele similare internationale ca si membru colectiv.
- Asocierea unui numar cat mai mare de membrii ARR la organisme similare internationale ca si membri individuali.
- Invitarea in Romania, pe cale directa sau prin organisme si intreprinderi / institutii colaboratoare, a unor specialisti de renume ai domeniului de stiinta pe plan mondial, pentru prezentarea unor informatii privind stadiul actual si perspectivele de dezvoltare ale roboticii.
- Interventii in vederea asigurarii participarii membrilor ARR la manifestari stiintifice de robotica peste hotare.
- Realizarea unor schimburi de specialisti in vederea documentarii / perfectionarii acestora si organizarea unor schimburi de experinta.
8.11 Initierea unor cooperari internationale in cercetarea stiintifica, invatamantul superior tehnic, implementari industriale cu specific de Robotica, pe calea programelor specifice ale Comunitatii Economice Europene (COST, TEMPUS, COMETT etc.).
Am sa va las pe voi sa trageti concluziile daca si in ce masura aceste obiective au fost indeplinite.
Castiga bani online
Poate fi filmat un electron ?
In urma cu cateva zile "rasfoind" un newsletter primit am observat un titlu ce m-a facut sa zambesc in prima instanta: "Pentru prima data un electron a fost filmat". Sceptic, dar curios am urmat link-ul stirii respective. Se pare ca o echipa de cercetatori de la Universitatea Lund din Suedia au reusit sa filmeze, in premiera mondiala, un electron. Mai mult decat atat in cadrul articolului era un filmulet (atasat si acestui post) care nu era altceva decat inregistrarea respectiva. Citind, mai intai pe diagonala si apoi, inca odata, cu atentie cele scrise mi-am dat seama ca s-ar putea sa fie adevarat. In plus metoda descrisa parea sa fie nu numai posibila ci chiar simpla. Avand in vedere ca textul acelui articol era destul de tehnic, am sa incerc sa descriu prin propriile cuvinte ceea ce am inteles. Ei bine filmul realizat este de fapt un colaj de mai multe fotografii, tehnica ce se foloseste de ani de zile si in alte domenii (desene animate de exemplu, doar ca in cazul de fata se folosesc fotografii reale nu desene :) ). In primul rand pentru a obtine o rezolutie satisfacatoare a fotografiei au folosit tehnica suprapunerii. Atunci cand vrem sa obtinem o imagine a unui obiect aflat intr-o miscare continua si repetata (cum este si cazul unui electron), pentru ca rezultatul sa fie multumitor il putem fotografia succesiv doar in momentul cand acesta se afla intr-un anumit punct. Imaginile astfel rezultate le putem suprapune si va rezulta o fotografie la o rezolutie mai mult decat satisfacatoare. Aceeasi metoda au aplicat-o si specialistii Universitatii Lund. Bineinteles ca este mult mai usor de folosit aceasta tehnica pentru a realiza o fotografie a aripii unei pasari in zbor, a unei frunze in bataia vantului sau a unei elici aflate in miscare. In cazul electronului viteza este incomparabil mai mare. De aceea suedezii au folosit unul dintre cele mai performante lasere din lume care trimite pulsuri de lumina de ordinul attosecundelor (10 la puterea -18 secunde) pentru a dirija un electron pe traiectoria altui electron, reusind sa filmeze astfel coliziunea celor doua particule. Johan Mauritsson s-a aratat optimist in ceea ce priveste proiectele viitoare: "De mult timp promiteam comunitatii stiintifice ca vom reusi sa folosim pulsullaser pentru a filma miscarea electronica. Acum ca am reusit, putem studia cumse comporta electronii când se ciocnesc cu diverse obiecte, de exemplu. Imaginile pot functiona ca o coroborare a teoriilor noastre".
Mecanismul prin care neuronii învaţă prin recompense
Atunci cand v-am prezentat CONEURAL (Centrul pentru cercetari cognitive si Neuronale), v-am promis ca va voi prezenta cateva dintre descoperirile acestora. Acum m-am gandit sa va scriu despre descoperirea lui Razvan Florian, cercetător în cadrul Coneural. Acesta a publicat un articol in prestigioasa revista Neural Computation care este cea mai importanta revista stiintifica din domeniul retelelor neuronale, publicatie editata de prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA si infiintata acum 18 ani. Pana aici nimic deosebit ati putea spune, insa acesta este primul articol din Romania care este acceptat spre publicare in aceasta revista. Nici asta n-ar insemna mare lucru daca subiectul articolului nu ar fi cu adevarat inovator. Ei bine acesta prezinta mecanismul prin care o reţea de neuroni simulaţi pe calculator poate să înveţe să aibă un anumit comportament, doar pe baza recompenselor şi pedepselor primite de la cel care antrenează reţeaua. Aceasta descoperire a lui Razvan Florian ar putea revolutiona aplicatiile de zi cu zi ale ciberneticii. Numai imaginati-va ce imbunatatiri ar putea aduce acest lucru actualilor roboti care pot avea doar comportamente stereotipe. Practic aceasta metoda va face ca un robot sa poate fi "dresat" asemenea unui caine de exemplu.
Cititi articolul original postat in Neural Computation
Cititi articolul original postat in Neural Computation
Abonați-vă la:
Postări (Atom)